Osteo Plant L98 cu Shilajit x 30 capsule Fares

82,250000 lei
FS1658

Ajută la menţinerea densităţii normale a oaselor.

Cantitate
In stoc furnizor

Livrare rapida: de la 20.99 lei

Livrare gratuita la comenzile de peste 350 lei


Osteo Plant cu Shilajit

Ajută la menţinerea densităţii normale a oaselor.

Beneficii

– Contribuie la menţinerea densităţii osoase normale şi la evitarea fragilizării oaselor, după instalarea menopauzei.
– Susţine remineralizarea şi regenerarea structurii osoase.
– Ajută la menţinerea unui nivel echilibrat de calciu, potasiu şi fosfor, contribuind la  menţinerea structurii osoase.
– Contribuie la evitarea apariţiei degradării ţesutului osos şi îmbunătăţeşte rezistenţa osoasă.

Compozitie

Cimicifunga racemosa | Coada calului | Shiitake

– Extract uscat de Shilajit (Mumio-Asphaltum) standardizat în min. 50% acid fulvic 412,5 mg
– Coada calului (Equiseti herba) 82,5 mg
– Extract de Cimicifuga racemosa standardizat în min. 2,5% cimicifugozide  55 mg.

Shilajitul, întâlnit sub diferite nume, ca Mumio în Rusia, Shilajit în Asia sau Asphaltum în Occident, este o răşină extrasă din roca munţilor, cu o compoziţie unică, un fitocomplex bogat în minerale, aminoacizi, fosfolipide şi vitamine, produs prin descompunerea materialului vegetal de-a lungul mai multor secole, putând fi astfel considerat un produs milenar al naturii. În compoziţia lui găsim în principal substanţe humice, precum acidul fulvic, alături de oligoelemente precum seleniu, fier, magneziu, cupru şi zinc. În studii şi evaluări ştiinţifice s-a arătat că are efect direct asupra regenerării materiei osoase, ajutând la accelerarea acesteia.

S-a mai arătat că Shilajitul stimulează transportul mineralelor, în special calciu, fosfor şi magneziu la nivelul ţesutului osos şi muscular. Shilajitul a demonstrat că este un inhibitor al formării de osteoclaste (celule care au rolul de a distruge ţesutul osos) şi un stimulator al diferenţierii osteoblastelor (celule care produc matricea minerală osoasă); pe lângă aceasta, creşte depozitele de calciu şi expresia osteocalcinei, substanţă implicată în principal în procesul de mineralizare osoasă şi în homeostazia calciului, toate având implicaţii pozitive în menţinerea structurii normale a oaselor la şi în evitarea degradării acestora.

Cunoscută şi folosită de către medicii antichităţii Dioscorides şi Plinius, coada calului este astăzi utilizată şi pentru a creşte remineralizarea, datorită conţinutului crescut în potasiu şi siliciu. Siliciul se găseşte în întreaga plantă, în concentraţie de 5%, sub formă de dioxid de siliciu mineral, care ajută la stimularea absorbţiei de calciu în organism şi la repararea ţesuturilor, fiind un ajutor în formarea oaselor şi a cartilajelor. Studiile au arătat că are capacitatea de a modula osteoclastogeneza (producerea de osteoclaste, celule cu rol în resorbţia osoasă), având un real potenţial benefic în procesele de regenerare osoasă.

Cimicifuga a fost utilizată timp de sute de ani în medicina indigenă nord americană,  apărând pentru prima dată în Farmacopeea Statelor Unite în 1830; în Germania a fost utilizată din 1940 ca agent natural benefic în perioada menopauzei, iar în Austria pentru a ajuta la menţinerea echilibrului hormonal, tot în cazul menopauzei. Acteina izolată din Cimicifuga racemosa a arătat efect de stimulare a funcţiei unor osteoblaste, de stimulare a activităţii fosfatazei alcaline, a sintezei de colagen, a producţiei de osteocalcină, şi a mineralizării şi creşterii conţinutului de glutation din celule, sugerând astfel un efect stimulator asupra formării ţesutului osos şi un potenţial pozitiv în preîntâmpinarea degradării structurii osului. Extractul din plantă a arătat un efect de osteoprotecţie scăzând pierderile mineralelor din structurile osoase. Deoxiacteina, compus major izolat din Cimicifuga racemosa, conform studiilor, are acțiune benefică asupra structurii oaselor printr-un efect de creştere semnificativă a dezvoltării celulelor, a conţinutului de colagen şi a mineralizării celulelor osoase.

Mod de administrare

Copii de peste 16 ani şi adulţi: câte 1 capsulă pe zi, la 1-2 ore după masă, cu un pahar de apă, lapte sau ceai cald.
În caz de nevoie se pot administra 2 capsule pe zi, la recomandarea medicului sau a farmacistului.
Durata curei: 3-6 luni. Cura se poate relua după o pauză de 2 luni.

Atenţionări:

Este contraindicat consumul de alcool în perioada administrării.
Nu se recomandă în caz de gută, hipoglicemie, litiază urică, copiilor sub 16 ani, hipersensibilitate la oricare dintre ingredientele produsului.

Sarcina si alaptare:

Nu se recomandă femeilor însărcinate datorită unor posibile efecte de stimulare a contracţiilor uterine.
Nu se recomandă mamelor care alăptează datorită faptului că substanţele active trec în laptele matern şi pot modifica gustul acestuia.

Efecte secundare și interacțiuni:

Acest produs se poate utiliza concomitent cu alte medicamente.
La dozele recomandate nu au fost semnalate interacţiuni şi efecte secundare.


farmshop.ro face eforturi permanente pentru a păstra informaţiile din acestă pagină actualizate. Rareori acestea pot conţine inadvertenţe: fotografia are caracter informativ iar unele specificaţii pot fi modificate de catre producător/importator fără preaviz sau pot conţine erori de operare. Toate promoţiile sunt valabile în limita stocului.
Fares
5941141012055

Referinta specifica

S-ar putea sa-ti placa si

32 alte produse in aceeasi categorie: